Jamala este acum în siguranță

Cântăreața a petrecut timp de patru zile în mașină, iar acum se află printre persoanele care au reușit să se refugieze în țara noastră și care primesc ajutor din partea românilor care s-au mobilizat încă de la sosirea la graniță a primilor refugiați.

Susana Alimivna Jamaladinova pe numele său complet este artista care în anul 2016 a reușit să câștige Eurovisionul cu o melodie pe teme politice. Vedeta nu a mai ținut cont de cine este într-un astfel de moment și tot ce și-a dorit a fost ca ea și cei doi copii pe care îi are să scape cu viața din calea războiului, care a izbucnit în Ucraina în urmă cu 6 zile.

Ea a postat un mesaj pe rețelele sociale, unde printre altele a ținut să le mulțumească oamenilor pentru felul în care i-au primit.


„Un meteorit de mărimea a două Terra atârnă deja deasupra capetelor noastre, la cinci zile de la momentul în care invadatorii din Rusia au atacat Ucraina!


Pe 24 noaptea, am plecat de la Kiev cu copiii, am petrecut aproape patru zile în mașină, în popasuri spontane, chiar fără mâncare, pe care nimeni nu s-a gândit să o ia în stare de șoc. 2 km în 4 ore, aproximativ, așa ne-am mișcat. Atâtea victime, răniți, printre care și copii mici. Femeile aflate în beciuri sub bombe au adus pe lume 6 copii în aceste zile. Astfel de ‘mici naționaliști ucraineni’. Nu înțeleg această teroare sângeroasă.”, a declarat Jamala, potrivit profm.ro.