Gigi Becali, ajutor pentru refugiați

Gigi Becali a luat, de asemenea, legătura cu Lucian Bode, fiind dispus să ajute cu oricât este nevoia pentru a opri suferința oamenilor nevinovați cărora le-au fost distruse viețile peste noapte. Unii au plecat din Ucraina de teama războiului, iar între timp locuințele le-au fost distruse și nu mai au un loc pe care să-l numească „acasă” și nici unde să se întoarcă.

Pe rețelele sociale, oamenii susțin acțiunile lui Gigi Becali și îl laudă într-un număr impresionant pentru tot ceea ce face, spre deosebire de alți români care au bani și care nu sunt capabili să întindă o mână de ajutor așa cum o face el.


"Cel mai important e că am vorbit cu ministrul de Interne și mi-a zis că, la ora asta, au totul sub control. Mi-a zis că o să apeleze la mine, dacă va fi nevoie.

Mi-a dat și un site unde să anunț disponibilitatea noastră. Când va fi nevoie, mă va contacta. Să dea Domnul să nu fie nevoie să mă contacteze. Autocarele sunt acolo. Autocarul, care o duce pe Steaua (n.r. FCSB), este acolo.

Am avut reacții de la mulți prieteni, care ziceau că vor și ei să cazeze cinci oameni, alții vor să cazeze 10 persoane. Ei credeau că eu îi centralizez pe refugiați. Au fost care au spus că vor să aducă și ei mâncare la oameni”, a declarat Gigi Becali, pentru antena3.ro.


Mai mult de atât, Gigi Becali a spus că nu îl judecă pe Vladimir Putin pentru ceea ce a făcut, dar îl condamnă pentru faptul că a adus moarte pe Pământ, iar cel care îl va judeca este chiar Dumnezeu.


„Eu nu îl pot judeca pe Putin, dar îi condamn cu tărie acțiunile. A produs moarte pe Pământ, iar Dumnezeu o să îl judece.Sunt unii oameni în istorie care sunt comparați cu Irod. Acest om Irod a omorât 21.000 de prunci. Așa sunt unii oameni în lume, iar Putin a ales să omoare oameni. Este unul dintre acei oameni răi, iar din păcate acum nu mai poate să fie controlat.

Nu știu când se va opri și ce are de gând să facă. Nu mi s-a cerut ajutorul la refugiați, dar dacă o să mi se ceară telefonul meu este deschis”, a declarat Gigi Becali pentru Prosport.