Dan Negru, povestiri dureroase

Bunicul lui Dan Negru a fost unul dintre români care au luptat cum au putut ei mai bine în de-al Doilea Război Mondial. Acesta s-a întors în țara lui natală cu multe amintiri dureroase și cu niște traume despre care le-a povestit și nepoților lui. Cunoscutul prezentator nu a putut uita toate mărturisirile pe care i le-a făcut bătrânul.

El și-a amintit, din cauza atacurilor rusești care au acum loc în Ucraina, de infernul de la Stalingrad din care a făcut parte și bunicul lui, care din fericire a scăpat cu viață. „Moș Pali”, așa cum îl numea el, a avut o viață lungă după terminarea războiului, decedând la vârsta de 92 de ani, după cum a mărturisit chiar prezentatorul de la Kanal D.


„Eu îi spuneam ‘Moș Pali’. În Banat, așa li se zice bunicilor, ‘moș’. A trăit 92 de ani, pentru că Dumnezeu i-a dat viață La Stalingrad, rușii, ca și nemții, au fost nemiloși. Bunicul meu a tot povestit… Pe prietenul său cel mai bun îl chema tot Pavel, dar acesta nu s-a mai întors acasă. Moș Pali al meu a repatriat lucrurile (n.r efectele personale, în limbaj militar) acestuia, pe care i le-a dat mamei lui Pavel”, a povestit Dan Negru, pentru fanatik.ro.


La întoarcerea în țară, bunicul prezentatorului a fost deportat de comuniști în Bărăgan, chiar dacă se întoarcea într-o țară intrată sub ocupație rusă, iar rușii au luat decizia să se răzbune pe el. Dan Negru a mai povestit că Pavel, cel mai bun prieten de-ai bunicului său, nu a avut norocul să supraviețuiască, lucru care l-a durut enorm.


„Bunicul meu mi-a povestit amintiri de pe frontul anti-sovietic, dar el a fost mai mult marcat de întoarcerea acasă. La revenirea de la Stalingrad a fost deportat de comuniști în Bărăgan. De fapt, el se întorcea într-o țară intrată sub ocupație rusă. Iar rușii s-au răzbunat pe noi! Dar, ca să fim preciși, hai să le spunem ‘sovietici’.”, a mai povestit prezentatorul.