Emil Rengle, neînțeles de mic

Emil Rengle nu este chiar cel mai iubit concurent de la Survivor România, mulți oameni nefiind de acord cu comportamentul pe care acesta îl are atât față de colegii lui, cât și față de adversari. Acesta a fost numit „șarpe” pe rețelele sociale, dar numai dansatorul știe prin câte a trecut pentru a ajunge unde este aici. Nici măcar cei de la care avea cele mai mari pretenții și anume părinții lui nu l-au înțeles.

Când era doar un copil, aceștia au vrut să îl interneze la spitalul de nebuni, dar au avut parte de o surpriză, în momentul în care au aflat că fiul lor lor se comporta în felul acela, doar pentru că ducea lipsă de atenție. Tot ce acea nevoie concurentul de la Survivor România pe atunci era atenția părinților lui care nu erau acolo pentru el, când simțea nevoia de afecțiunea lor. Era un copil normal, care voia doar iubire și nimic mai mult și, cel mai probabil, asta explică și felul în care se comportă în cadrul emisiunii de la Pro TV.

Nici foștii concurenți nu au avut prea multe lucruri bune de zis despre el. Una dintre cele care i-a criticat dur atitudinea a fost Andreea Tonciu, vedeta care a purtat multe discuții în contradictoriu cu Faimosul.


”Ce știu sigur este că voiam să fiu în centrul atenției. Voiam multă iubire și atenție. Asta știu și din poveștile părinților. Pe la vârsta de 6-7 ani mă găseau în camera, mă dădeam cu capul de podea. M-au dus la spitalul de nebuni. S-au speriat de ce copilul se lovește în cap. Doctorii le-au spus că „vrea atenție, vrea să fie iubit. Nu-l mai aduceți aici că e foarte normal’, a povestit Emil Rengle, acum ceva vreme, în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.