După câteva luni în care a suferit, a lansat o piesă în care și-a exprimat durerea și în care a slăbit mai bine de șapte kilograme, a răsărit soarele și pe strada lui Vlad Gherman. Actorul și-a găsit liniștea în brațele Oanei Moșneagu, una dintre colegele sale, dar a preferat să țină relația ascunsă un timp, deși pentru fanii lui era clar că tinerii sunt împreună.
Fanii lor au vrut să știe clar, direct de la sursă, cum a reacționat Cristina Ciobănașu în momentul în care a aflat că fostul ei iubit este cu cineva. Vlad Gherman nu a evitat să ofere un răspuns la această întrebare și a mărturisit că fosta lui iubită a fost prima care a aflat și că așa i s-a părut corect, mai ales că ei încă lucrează împreună și i-ar fi fost greu să ascundă lucrul acesta pentru prea mult timp.
Actrița s-a bucurat pentru ei și l-a luat în brațe, pentru a-l felicita sincer, dar l-a întrebat și dacă este în regulă, având în vedere episoadele dure pe care le-a trăit, după separare.
“Cum să reacționeze? Ea a fost prima căreia i-am spus despre relația dintre mine și Oana, mi s-a părut fair, fiind și contextul că lucram în același serial. S-a bucurat, adică chiar s-a bucurat, m-a luat în brațe și mi-a zis că se bucură pentru mine. M-a întrebat cum sunt, dacă sunt ok.”, a povestit Vlad Gherman, pentru Happy Channel
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cum a reacționat, de fapt, Cristina Ciobănașu când aflat de relația lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu: „A fost prima căreia i-am spus”.