Andra, despre kilogramele în plus

Fanii vedetei nu au putut să nu remarce, în ultima vreme, faptul că Andra a pus câteva kilograme pe ea. Ei bine, vedetei nu îi este rușine să recunoască lucrul acesta, iar în cadrul emisiunii soțului ei a povestit că în pandemie ajunsese să cântărească 70 de kilograme, ceea ce este enorm pentru ea. Adoră mâncarea, dar mai ales dulciurile și îi este greu să se abțină.

Cea care a motivat-o să se apuce de slăbit a fost sora ei care i-a zis că dacă ea a reușit să slăbească, poate și artista și s-a astfel a decis să țină o dietă. Nu este vorba despre un regim alimentar strict, ci tot ceea ce face este să înjumătească mâncarea. Cu ajutorul acestei metode, cântăreața a ajuns la 64 de kilograme și speră ca acestea să fie într-o continuă scădere.


„M-a vizitat una dintre surorile mele, exact cu o zi înainte de 1 decembrie. Am văzut că slăbise și mi-am zis că dacă ea poate, pot și eu. Am început o dietă. Nu țin un regim special, practic, am înjumătățit mâncarea. În pandemie am mâncat foarte mult și nu mai ardeam caloriile ca înainte. Kilogramele s-au tot adunat, am făcut 70 de kilograme. S-au tot văzut și, la un moment dat, am simțit că trebuie să fac pasul ăsta. Acum am slăbit, am 64 și sper să fie tot în scădere.”, a spus Andra, la Pro TV.


Tot în cadrul acestei emisiuni, vedeta a spus de ce anume evită să apară prea des în emisiunea lui Cătălin Măruță, în momentul în care lansează o piesă.


„Ironia sorții, vin de două ori, maxim, pe an, la această emisiune. Deși sunt artist care are și o colaborare strânsă cu această televiziune, e foarte greu să vin, vin doar când lansez câte un cântec. Cred că sunt cel mai rar artist de aici.”, a mai zis ea.