Ruxi, mărturisiri cu ochii în lacrimi

Având în vedere că mai sunt doar câteva zile până când își vor lua rămas bun de la platoul emisiunii, dar și de la cei de acasă, emoțiile concurentele sunt întinse la cote maxime, iar drept dovadă Ruxi a izbucnit pentru prima dată în lacrimi, în cadrul ediției de seara trecută a emisiunii de la Kanal D.

Concurenta se află încă de la început în concurs și a reușit să demonstreze faptul că este talentată în domeniu, fiind și singura dintre ele care își face singură ținutele și care se implică trup și suflet. La un moment dat, celelalte fete nu aveau încredere că bruneta nu lucrează cu niciun stilist, dar s-au convins în clipa în care ea a creat ținute și pentru o parte dintre ele, acestea obținând la rândul lor steluțe din partea juraților.

Seara trecută, Ruxi și-a deschis sufletul și a povestit anumite lucruri despre care nu a mai avut curajul să discute până acum. Se pare că ea este pasionată încă de mică de haine, dar nimeni nu a crezut la vremea respectivă în ea și în talentul ei, singurul ei refugiu fiind muzica.


M-a luat anxietatea când mă gândesc că vine Finala. Nu am putut să mă bucur de Semifinală din cauză că mă gandesc la Finală. De jumatate de an trăiesc pentru Bravo, ai stil! Viața mea a fost numai Bravo, ai stil! în ultimele 6 luni, nimic altceva în afară de dormit. Totul a fost Bravo, ai stil! M-am implicat foarte mult. Alegerea a fost a mea să mă implic. Am muncit foarte mult și sunt mândră de mine că am reușit să fac chestia asta.”, a declarat Ruxi, la „Bravo, ai stil!”



„Sunt foarte mândră când mă uit în spate și îmi aduc aminte de toate momentele și tot ce am muncit, da. M-am descoperit foarte mult pe partea asta stilistică și mereu mi-au placut hainele, dar niciodată n-a crezut nimeni în talentul meu. De mică voiam să fac asta, dar pe vremea noastră, nu exista că ai voie să visezi. Muzica era singurul lucru care mă scotea din vibe-ul ăla. Mă uitam la MTV și îmi dădea șansa să visez. Doamne, ce proastă sunt...pe vremea aia nu exista să vină cineva să te încurajeze. Desenam când eram mică, dar nu îi păsa nimănui. Îmi doresc să văd unde pot să duc în domeniul ăsta.”, a mai zis concurenta.