Ruxi, revoltată la testimoniale

Mai mult de atât, vedetele au nevoie de susținerea telespectatorilor, fiindcă ei sunt singurii care pot alegere câștigătoarea titlului de cea mai stilată femeie din România, dar și a premiului în valoare de 100.000 de lei. Vedeta despre care fanii competiției sunt de părere că merită acest premiu este nimeni alta decât Ruxi și Opulență care nu doar că a avut niște ținute de nota zece, dar a ieșit și pe prima poziție în ceea ce privește voturile telespectatorilor.

Seara trecută, Ruxi a avut o altă ținută demne de toate aplauzele care s-a bucurat de cele trei steluțe din partea juraților. La un moment dat, Maurice Munteanu nu s-a putut abține să nu facă anumite precizări legate de câteva dintre afirmațiile pe care concurenta le-a făcut la testimoniale, conform cărora jurații i-ar acorda note bune și steluțe uneia dintre ele care nu le merită și care este mereu favorizată, fiind în mod clar vorba despre rivala sa, Viviana Sposub.


"Sinceră ești, Opulență? Un om sincer? Dacă ai ceva de comentat, lătrat, remarcat, să o faci de față cu toată lumea. Să ne spui nouă în față dacă ai ceva de spus. Mai auzim și noi lucruri și de aceea te-am întrebat. Am aprecia dacă aceste chestiuni ar fi puse pe masă.", i-a spus Maurice Munteanu lui Ruxi.



"Au fost discuțiile în platou, cum au răbufnit și fetele. Când simți că ținuta ta a fost bună ca a unei fete care a luat, dar nu știu despre ce se vorbește.", a zis Ruxi.