Vlăduța Lupău, mesaj tăios pe social media

Cântăreața de muzică populară a aflat și ea de pe TikTok că nu ar mai fi în viață și s-a enervat la culme. Având în vedere că îi place să spună lucrurilor pe nume, nu a putut să se abțină nici de data aceasta și nu doar că le-a adresat un mesaj persoanelor care au făcut farsa respectivă, ci a vorbit despre toți tinerii care ajung cunoscuți de pe o zi pe alta, pe acea rețea socială.


„Știam că pe TikTok lumea a atins nivelul maxim de prostie și răutate, și acolo orice prost cu orice prostie face vizualizări și adună inimioare. Cu siguranță cine a postat așa ceva a căutat faimă pe TikTok și din păcate am impresia că e un vreun copil. Și asta e grav. Și tot din păcate, generația se duce în această direcție, care se educă de pe TikTok, pentru că acolo petrece ore în șir”, a notat Vlăduța Lupău în mediul online, potrivit fanatik.ro.


Vlăduța Lupău este mai mult decât sigură că persoana care a răspândit vestea falsă a morții sale a făcut-o doar pentru vizualizări și pentru inimioare. Mai mult de atât, artista a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește noua generație care petrece ore în șir pe TikTok și care se educă acolo. Unii reușesc să devină foarte repede cunoscuți și profită de acest lucru, motiv pentru care ea a fost revoltată și a nu ezitat să arate lucrul acesta.


„Acolo devine un om «vedetă», acolo o piesă devine «bună,» acolo hate-ul e la el acasă. Jocurile și vizualizările nu-s despre sănătate, ci despre faptul că cineva a murit. Îmi e scârbă ”, a adăugat ea.