Marisu Crăciun a fost unul dintre cei mai puternici și apreciați concurenți ai sezonului trecut de Survivor România. Acesta a făcut parte din echipa Războinicilor, unde a reușit să se împrietenească și cu Andrei Dascălu, care i-a devenit ca un frate și la care ține cu adevărat, ca și cum ar face parte din familia sa.
Multă lume paria că el va fi cel care va ajunge acasă cu marele premiu, dar nu a avut parte de suficientă susținere din partea celor de acasă, pentru a ajunge atât de sus. Deși nu a luat mult râvnitul trofeu, Marius Crăciun nu a regretat nimic, s-a bucurat de fiecare minut, fiind conștient că nu se va mai întâlni vreodată cu astfel de monente, Și pentru el ca și pentru alți foști concurenți a fost o experiență unică de care își vor aminti pentru totdeauna.
Fostul concurent urmărește și el acest sezon cu sufletul la gură și și-a ales deja preferații, fiind convins că Radu Itu va fi cel care va câștiga marele premiu de 100.000 de euro, asta pentru că îi este prieten, dar și-a făcut deja o părere și despre Războinici.
„Ce am observat la Războinici, este că…un tip, Ionuț, băiatul ăla tatuat, se descurcă bine pe traseu, trebuie să mai lucreze puțin la partea de final.
Știi ce am observat? Faimoșii, în primă fază, au condus, s-au descurcat mai bine. Și la partea de final, și la partea de traseu. Războinicii, în primă fază, s-au descurcat mai prost. Dar au revenit în forță, în a doua tură. Ceea ce înseamnă că Faimoșii se pierd repede, Războinicii recuperează pe traseu.”, a declarat Marius Crăciun, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cine crede Marius Crăciun că va câștiga Surviror România 2022! Nimeni nu se aștepta să îl numească pe el.