Daniel Pavel, declarații sincere despre fosta parteneră

Daniel Pavel a vorbit extrem de frumos, ori de câte ori a avut ocazia, despre cea care urma să îi devină soție, iar invitat fiind în podcast-ul moderat de către Cătălin Măruță, el a spus clar de ce anume a decis să se despartă de ea. Prezentatorul emisiunii Survivor România și Marina au fost împreună șapte ani, timp în care s-au mutat unul după celălalt peste tot și în care s-au iubit cu adevărat.


”I-am oferit inelul Marinei pe 6 februarie 2020, înainte de toată nebunia. Au fost 7 ani de relaţie, eu am învăţat multe şi pandemia a jucat un rol important. Am stat mult departe unul de celălalt! Cred că ce s-a întâmplat a fost că a dispărut ideea acelei relaţii, noi eram deja separaţi, iar în vară a venit doar decizia finală. Am hotărât să mergem pe drumuri diferite. Șapte ani (n.r. a stat cu Marina), șapte ani pe care i-aș coantifica în cel puțin zece. Ne-am mutat unul după altul: Sibiu, București, Bratislava, Viena”, a declarat Daniel Pavel, în cadrul podcast-ului moderat de Cătălin Măruță


Din câte a spus chiar el, pandemia a avut un rol extrem de important în luarea deciziei, pentru că înainte de a o cere în căsătorie, lucrurile erau destul de clare între ei și cumva stăteau deja despărțiți din vară, iar ușor, ușor a dispărut ideea acelei relații. Daniel Pavel nu regretă nimic, ba chiar îi este recunoscător Marinei pentru faptul că a acceptat ca el să fie oaspete în inima ei și invers. Faptul că au fost împreună l-a ajutat pe el în multe privințe, inclusiv să își dea seama că poate să îndure multe lucruri la care nici măcar nu s-ar fi gândit.


”A fost o viață foarte intensă. Ea a venit în ospeție în sufletul meu și eu am primit-o și mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că eu am fost în ospeție în sufletul ei. Ceea ce o să spun acum e în premieră: ‘Slavă Domnului’! Şi o spun cu toată iubirea şi recunoştinţa pe care i-am purtat-o şi pe care i-o port. Slavă Domnului pentru omul care sunt după această experienţă. M-a întărit şi mi-a arătat că pot să îndur şi nu e vorba despre celălalt, ci despre mine. E o acceptare”, a mai zis el.