Theo Rose, despre nuntă și copii

Artista a început prin a vorbi cu Horia Brenciu despre anul care tocmai a trecut și în care a avut un succes imens. Mai mult de atât, le-a dezvăluit celor care îi urmăreau că își dorește extrem de tare să participe la Eurovision, dar că așteaptă piesa potrivită cu ajutorul căreia să facă furori, deparece nu vrea să meargă acolo doar de dragul de a fi lista participanților.

Theo Rose nu are succes doar pe plan profesional, ci și pe plan personal având o relație de lungă durată cu Alex Leonte, nepotul lui Nea' Mărin. Bărbatul i-a fost alături și în cele mai grele momente din viața sa și a ajutat-o cu tot ceea ce a putut, demonstrându-i că este ideal pentru ea. Deși sentimentele dintre ei sunt extrem de puternice, vedeta nu s-a gândit atât de mult la căsătorie, dar a spus cu mâna pe inimă că își dorește doi copii și mai apoi se va decide dacă îl va face și pe cel de-al treilea.


”Să văd după primii doi (n.r. copii) dacă-l mai vreau și pe al treilea. Nikos Vertis aș vrea să-mi cânte la nuntă, de fapt, nu prea m-am gândit la chestia asta, poate pentru că nu prea vreau să mă mărit. Dar aș mai vrea să vină Pepe, Diana Matei, Carmen Chindriș și doamna Mioara Velicu”, a mărturisit Theo Rose, în podcast-ul amintit.