Viviana, deranjată de atitudinea Ralucăi

Odată cu intrarea ei în concurs, Viviana Sposub a reușit să o atragă de partea sa pe Raluca Dumitru. Se pare că fosta concurentă de la Survivor România reușise să îi câștige încrederea ușor, ușor tinerei. Prietenia dintre cele două concurentele ale emisiunii de la Kanal D nu a durat pentru prea multă vreme, deoarece mai în glumă, mai în serios ele și-au adresat cuvinte dure, care au făcut-o pe Raluca Dumitru să își dorească să rupă alianța dintre ele.

Mai mult de atât, în gala imediat următoare, Viviana Sposub a propus-o pe fosta ei bună prietenă pentru eliminare, iar de aici au și început și discuțiile între ele. În seara aceasta, vedetele vor purta o discuție în contradictoriu, moment în care iubita lui George Burcea îi atrage atenția rivalei sale că nu face altceva decât să o ia peste picior.


„Nu ar fi singura fată din competiție care m-ar lua peste picior”, afirmă Viviana Sposub



„Dar nu te iau peste picior”, îi dă replica Raluca Dumitru.


Tot în ediția din această seară, Ruxi face o serie de afirmații despre cea mai nouă dintre concurente, Bella Santiago, despre care a mărturisit că este mult prea mult ridicată în slăvi, doar pentru că a câștigat mai multe concursuri bazate pe votul publicui, despre care a pomenit edițiile anterioare.


„Dacă a câștigat și în Taiwan un premiu, gata, stingeți lumina. Îi dăm premiul, mergem acasă, consumăm lumina degeaba”, a declarat Ruxi și Opulență.