Cântăreața și-a anulat primul concert, chiar în preajma Sărbătorilor de iarnă din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Vlăduța Lupău ar fi trebuit să cânte pe data de 18 decembrie pentru românii stabiliți în Londra, iar cu doar două zile înainte i-a anunțat pe cei care se ocupau de eveniment și pe fanii ei că nu îi va onora cu prezența.
„Cu mare regret vă anunțăm că Vlăduța Lupău nu dorește să își respecte promisiunea avută chiar până ieri, 16 Decembrie. Din păcate, artista a considerat ca fiind un gest normal să ne anunțe cu doar două zile înainte de eveniment că nu dorește să participe la această petrecere. Suntem extrem de dezamăgiți de lipsa de profesionalism și respect față de noi, organizatorii și față de voi, prietenii noștri. Dezamăgiți de decizia personală a Vlăduței Lupău, care refuză să își respecte promisiunea față de noi toți, ne-am văzut datori față de voi să ne reorganizăm în doar câteva ore!”, au declarat organizatorii evenimentului de la Londra, în mediul online.
Ei bine, a decis mai apoi să își anuleze toate concertele pe care le avea în prima lună a acestui an în Statele Unite, pe motiv că medicii i-au interzis să zboare în această perioadă, având în vedere problemele de sănătate cu care se confruntă de câteva zile bune. Cântăreața de muzică populară s-a fotogragiat în timp ce își administra tratamentul intravenos prescris de medici și și-a cerut scuze în fața celor care erau nerăbdători să o vadă.
„Doctorii mi-au interzis sa zbor! Organizatorii din America m-au înlocuit cu Romică Țociu și Cornel Palade în timp foarte scurt”, le-a scris Vlăduța Lupău fanilor ei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vlăduța Lupău, adevăratul motiv pentru care și-a anulat toate concertele din ianuarie! Ar fi trebuit să cânte în Statele Unite.