Ce și-a propus Anca Serea

Anul se apropie cu pași repezi de final, iar frumoasa vedetă a tras linie, s-a uitat în spate și privește încrezătoare către viitor, sperând că va putea să schimbe anumite lucruri pe care nu le-a putut duce la bun sfârșit. Astfel, Anca Serea vrea să vadă ce a mers mai puțin bine, să analizeze ce ar putea face pentru a avea un an mai bogat din toate punctele de vedere și să se bucure de multe realizări atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.

Fiind de regulă activă pe rețelele sociale, ea a preferat să împărtășească lista ei cu rezoluții pentru anul 2022 și cu fanii ei. Ea și-a propus să facă în fiecare zi câte un compliment, pentru că știe cât de mult contează o vorbă bună indiferent de zi sau de situație, vrea să stea mai mult timp liniștită, fără să acorde atenție muncii.

Mai mult de atât, și-a propus să viziteze cel puțin un loc în care nu a mai reușit să ajungă până la această vârstă, dar și să închidă telefonul pe parcursul nopții pentru a nu fi deranjată, timp de o săptămână.


„La final de an cred că obișnuim cu toții să facem liste cu realizări și cu obiective viitoare, să verificăm lucrurile care au mers bine sau care au mers mai puțin bine, să analizăm cum am putea gândi sau simți diferit ca să avem un an mai plin, cu bucurii și realizări. Îmi plac foarte mult rezoluțiile de la final de an și încerc să stabilesc câteva pe care să le respect, nu prea complicate, tocmai pentru a nu exista posibilitatea să mă abat de la ele sau să renunț pe parcurs.

Pentru anul 2022 am găsit câteva rezoluții care mi se potrivesc perfect:



  • Să fac zilnic câte un compliment tocmai pentru că o vorbă bună poate schimba dispoziția unei persoane

  • Stai o zi întreagă fără să îți verifici e-mail-ul. Nu va muri nimeni și oricum majoritatea lucrurilor pot aștepta până mâine

  • Mergi într-un loc în care nu ai mai fost. Dacă ieși din zona de confort te vei mobiliza să înveți lucruri noi

  • Închide-ți telefonul noaptea pentru o săptămână. Când dormi nu ai nevoie decât de o cât mai bună odihnă. Evident, nu discutăm despre urgențe”, a scris Anca Serea, pe Instagram.