Cântărețul Victor Socaciu a murit la 68 de ani

Victor Socaciu era internat într-un spital din București. În urmă cu două săptămâni, acesta a participat la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Om bun” la Breaza.


„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu”, este mesajul transmis de Ana-Maria Socaciu.


Fosta soție, Marina Almășan, a scris câteva gânduri, la rândul său, pe rețelele de socializare, în care îl deplânge pe artist: „Ne vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea”, a scris aceasta pe Facebook.


Biografie

Victor Socaciu s-a născut în data de 14 ianuarie 1953, în Brașov. Tatăl, fost toboșar într-o formație la o casă de cultură muncitorească, era angajat la uzinele Steagul Roșu din oraș, iar mama, fostă coristă într-un ansamblu mare, țesătoare la Partizanul Roșu.

Interpretul a absolvit Liceul de Matematică-Fizică, acolo unde a fost coleg cu reputatul cosmonaut Dumitru Prunariu. „Ne leagă și azi o mare prietenie”, scria artistul chiar pe site-ul care îi poartă numele.