Anamaria Prodan, planuri pentru 2022

Deși nu a avut un final de an prea bun, din cauza scandalului în care este implicată cu fostul ei partener de viață, frumoasa impresară nu uită să zâmbească și să privească optimistă către viitor. Este o femeie puternică din toate punctele de vedere și se bucură enorm că a putut scăpa de toate persoanele care, pur și simplu, nu aveau ce să caute în viața sa.

În primă fază, vedeta a fost întrebată dacă este pregătită să își refacă viața, având în vedere situațiile prin care a trecut cu Laurențiu Reghecampf. Anamaria Prodan nu a spus nici da, nici nu, ci a mărturisit că speră ca Dumnezeu să îi dea ceva mândru, ceva demn și frumos.


„L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea ceva frumos în viața mea, ceva bun, ceva mândru, ceva demn”, a declarat Anamaria Prodan, pentru România TV.


Deși nu i-a fost deloc ușor, ea a învățat foarte multe lucruri de pe urma separării de fostul ei soț și anume să fie mult mai atentă la oamenii din jurul ei, pentru a-și da seama dacă aceștia merită sau nu să investească timp în ei.


„Că trebuie să mă uit foarte atent la oamenii de lângă mine și să mă cântăresc foarte mult dacă investesc sau nu în ei”, a adăugat vedeta.


Mai apoi, Anamaria Prodan a povestit care sunt planurile sale pentru anul viitor, care speră că va fi unul mult mai bun având în vedere că a reușit să scape de tot răul din viața sa. Cea mai bucurie pe care o are este legată și de copiii ei care i-au rămas alături, indiferent de greutățile prin care a fost nevoită să treacă.


„E superb în fiecare an, eu mă simt din ce în ce mai tânără. Sunt fericită că am scăpat de tot răul din viața asta. Mă uit frumos înainte, zâmbind, liniștită, alături de copiii mei și prietenii dragi mie care au rămas lângă mine. E bine că am scăpat de scursurile care erau lângă mine. Va fi din ce în ce mai bine”, a mai declarat Anamaria Prodan,