Anamaria Prodan a răbufnit

Laurențiu Reghecampf i-a cerut Anamariei Prodan să îi respecte viața privată, moment în care ea a luat foc și i-a spus cuvinte dure. Aceasta l-a sfătuit pe antrenor să își păstreze decența și să se fie mulțumit cu simpiul fapt că a avut ocazia să își spună părerea în direct, la postul de televiziune respectiv, unde chiar ea este patroană. I-a mai zis că ar trebui să îi fie rușine cu tot ceea ce a făcut în ultimii trei ani din viața sa, dar mai ales pentru tot răul pe care l-a făcut familiei lor.


„Păstrează-ți decența și fii mulțumit că ai avut oportunitatea să intri în direct la acest post, unde eu sunt patroană. Dar să-ți fie rușine pentru tot ce ai făcut cu viața ta în ultimii trei ani și tot ce ai făcut acestei familii!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Realitatea Plus.


Anamaria Prodan consideră că prin intermediul pictorialului pe care l-a făcut alături de iubita sa, nu face altceva decât să le câștige ura copiilor săi, alături de care ar fi trebuit să se pozeze, mai ales acum în apropierea Sărbătorilor de iarnă. A scos-o din sărite și faptul că Reghe a transferat banii din contul lui în continuarile partenerei și susține că dacă nu ar fi fost averea mamei sale, ea și copiii ar fi fost în stradă la momentul actual.


„Nu faci decât să-ți câștigi ura copiilor tăi cu acest pictorial pe care trebuie să-l ai alături de toți copiii tăi, nu alături de această domnișoară care ne terorizează de 3 ani! Ai transferat banii noștri din conturile noastre în conturile domnișoarei. Dacă nu era averea mamei mele, Anamaria și copiii ei erau în stradă acum. Foarte frumos pictorialul, dar ai uitat de Sfântul Nicolae, ai trimis bani copilului prin șofer. Ai spus că nu vrei să-l vezi, că îți aduce COVID! Nu îl interesează dacă trăiește sau ce face copilul meu. Îi mai trimite câte 100 de euro. A considerat că 25 de milioane de lei vechi sunt suficienți și nu a crezut că trebuie să vină să-l îmbrățișeze măcar.”, a mai zis ea.