Amna, mărturisiri oneste despre divorț

Acum mai mulți ani, Amna s-a îndrăgostit de cel care îi era manager. Sentimentul a fost reciproc și au ajuns, la scurt timp după aceea, să formeze un cuplu. Au ajuns în fața altarului, au făcut și un copil; mai pe scurt deveniseră o familie în toată regula. Totul părea să funcționeze de minune între ei și chiar așa a fost timp de 9 ani, după care au decis ca fiecare să meargă pe drumul său. Întrebarea este - de ce?

Ei bine, Amna i-a povestit Roxanei Nemeș în podcast-ul “Roxana te dezbracă de secrete” despre fosta ei căsnicie, dar și despre motivele care au dus ușor, ușor la divorț, Indiferent de ceea ce ar spune lumea din jur, cei doi foști soți s-au iubit enorm și au trecut peste multe obstacole împreună.


“Eu știu că noi ne-am iubit foarte mult, indiferent de ce ar crede oamenii. Era o iubire imposibilă, am trecut peste foarte multe obstacole. Eu îi port lui un respect foarte mare pentru că eu știu ce a făcut el pentru noi, pentru mine, pentru copil, pentru familie și ce am făcut noi pentru noi. Cred că ne-am distrus relația din lipsa de comunicare și experienței în relații. Pe viitor, nu mai vreau să amestec partea profesională cu cea personală.”, a declarat Amna, în podcast-ul Roxanei Nemeș.


Deși nu mai sunt soț și soție de multă vreme, cântăreața îi poartă acestuia un respect imens, pentru că numai ea știe cât de multe lucruri a făcut el pentru ea și pentru fiul lor. Este de părere că relația lor s-a distrus din cauza lipsei de comunicare și, de asemenea, a faptului că nu aveau experiență în relații. Amna a învățat de pe urma acestui eșec din viața sa că, pe viitor, nu ar trebui să mai amestece viața profesională cu cea personală, pentru că nu ajunge în niciun punct și riscă să îi piardă pe cei din jurul său.


“Relația cu fostul meu soț a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, pentru că îl avem pe David, am creat atâtea amintiri împreună. Mă gândesc la el cu drag, îi vreau tot binele din lume, vreau să fie fericit, îmi pare rău că nu am reușit să vorbim, să ne înțelegem ca oamenii. Noi nu ne-am despărțit că nu ne mai iubeam, pur și simplu nu am mai putut să comunicăm din cauza stresului, a oboselii. Fiecare avea frustrările lui și dacă am vreo supărare este faptul că nu am putut să ne înțelegem.”, a mai zis concurenta de la Bravo, ai stil.