Zi de sărbătoare pentru Cătălin Botezatu

Botezatu și-ar fi dorit ca și anul acesta să dea o petrecere de zile mari de ziua sa, dar restricțiile împotriva combaterii răspândirii coronavirusului nu îi permit lucrul acesta. El trebuie să se mulțumească anul acesta doar cu prezența celor dragi în viața sa și cu cadourile frumoase pe care le-a primit. Lucrurile materiale nu sunt singurele care contează, pentru că toate urările pe care le-a primit încă de la primele ore ale zilei au reușit să îl facă să zâmbească.

Astăzi, de ziua sa de naștere, a făcut și un anunț extrem de important în ceea ce privește planurile sale de viitor, promițând că va reuși să surprindă pe toată lumea. Creatorul de modă pregătește un proiect care înseamnă foarte mult pentru el și care nu s-a mai făcut până acum la noi în țară. A promis, de asemenea, că va invita toate televiziunile.


„La anu' cred că o să vă surprind cu un proiect mare. (...) Pregătesc un proiect care înseamnă glam dus la maxim pentru România, nu cred că s-a mai făcut. E un amalgam cu de toate, foarte fain, la care o să invit toate televiziunile”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru Antena Stars.


Pe plan personal, nu îi merge atât de bine, dar nu regretă nimic. Și-a pus cariera pe primul loc, care a fost mereu mult mai importantă pentru el decât formarea unei familii. Este fericit cu alegerile pe care le-a făcut, iar acest lucru este cel mai important pentru el.


„Am ales. E greu în poziția în care sunt eu să le ai pe toate. Trebuie să știi cum înclină balanța, iar eu am ales. Balanța a înclinat în favoarea profesiei, succesului, celebrității. Nu le poți avea chiar pe toate”, a mai zis el.