Lidia Buble a fost trimisă în judecată pentru că ar fi mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest

Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzată că ar fi mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi amendată întrucât nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei. Alături de cântăreață au fost trimise în judecată alte patru persoane, între care și doi foști agenți de poliție, acuzați că ar fi luat mită.

Potrivit portalului instanței de judecată, este vorba despre Laurențiu Cristian Ciupercă, Marius Constantin Miulescu, Elena Daniela Reznicsek și Dragoș Ștefan. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București și urmează să înceapă judecata, iar procurorii DIICOT au deschis un dosar pentru dare și luare de mită. Cei doi foști agenți ar fi admis că au luat șpagă și ar fi semnat un acord de recunoaștere cu anchetatorii.

Același lucru s-ar fi întâmplat și în cazul Lidiei Buble, care ar fi semnat, la rândul ei, un acord de recunoaștere. Anchetatorii pot cere în cazul polițiștilor o pedeapsă cu suspendare. De aceeași sancțiune ar putea să aibă parte și interpreta.


„Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ", arată anchetatorii.

Context

Conform comunicatului transmis de DIICOT, la data de 15 februarie, în intervalul orar 02:32 - 03:11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, ar fi pretins şi primit mită, suma de 900 lei, de la o inculpată (Lidia Buble - n.r.), pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.


Reacția artistei după incident

„Nu am timp să am regrete. Mergem mai departe. Pentru că suntem acceptați pentru ceea ce suntem. Nu pentru ceea ce credem că ar trebui să fim. M-am acceptat pentru ceea ce sunt. Nu pentru ceea ce ar trebui să fiu. Pentru că asta e o minciună. Am făcut lucruri rele. Am făcut lucruri bune. Cel mai bine ar fi să te ierți și să mergi mai departe”, este mesajul publicat de Lidia Buble la scurt timp după întâmplare.