„Plânge Siriul și țara întreagă”

Irina Loghin a avut un șoc, în momentul în care a aflat că bunul ei prieten cu care a împărțit scena în repetate rânduri, nu mai este printre noi. Inima artistului a încetat să mai bată, la scurt timp după ce el și Elena Sinulescu împliniseră 40 de ani de căsnicie. A murit acasă, în liniște, lângă soția lui care nu știe cum se va descurca în absența omului pe care l-a iubit o viață întreagă.

Colegii lui de breaslă sunt devastați, iar Irina Loghin se află printre ei. Imediat după trecerea în neființă a cântărețului care a bucurat o țară întreagă cu piesele sale, colega lui de scenă a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa oficială de Facebook.

Interpreta regretă plecarea colegului și bunului ei prieten, alături de care a cântat de foarte multe ori. Au împreună amintiri frumoase pe care nimeni nu i le poate lua, de pe vremea când umpleau stadioane cu oameni care veneau să îi asculte și să se bucure de melodiile lor.


”Regret plecarea dragului și bunului meu coleg, Benone Sinulescu, artistul special alături de care am pornit pe drumul cântecului, împărțind bucurii și tristeți! Cu Benone am adunat stadioane întregi, ne-am bucurat de succes și de dragostea publicului din toată țara!Avem melodii de referință împreuna și amintiri pe care nu ni le poate lua nimeni!. Benone Sinulescu este un simbol al românilor și artistul pentru care și veșnicia se înclină! Plânge Siriul și țara întreagă! Rămas bun, dragul meu coleg!”, este mesajul Irinei Loghin.