Surorile Buble, cea mai grea zi din Asia Express

La un moment dat, cele două surori au avut de făcut câteva calcule, care la prima vedere nu păreau a fi atât de complicate, dar care lor le-au dat mari bătăi de cap. Lidia Buble a mai mărturisit și în edițiile anterioare faptul că nu se descurcă prea bine la matematică, iar când a venit vorba de calcule a rămas mască. Nu s-au descurcat deloc și au pierdut foarte, foarte mult timp din cauza unor adunări și a unor scăderi foarte, foarte simple.

Nici la autostop nu au avut prea mult noroc. Au stat ore bune în stradă, fără ca nimeni să le bage în seamă. După o bună bucată de vreme, cuiva i s-a făcut milă de ele și a decis să le ajute spunându-le că de vină sunt costumele pe care le purtau. Localnicii credeau că sunt evreice și de aceea nici măcar nu le băgau în seamă.


”Mă simțeam foarte proastă!”, a zis Lidia Buble.


Surorile Buble au simțit că este ceva în neregulă cu hainele pe care le poartă, pentru că nu li s-a mai întâmplat una ca asta, nici măcar la începutul concursului. Din contră, norocul a fost de fiecare dată de partea lor, când a venit vorba despre oprirea unei mașini.


''Mă și gândeam cât o să râdă oamenii de acasă de noi. Pentru matematică mi se pare că trebuie o parte de creier mai dezvoltată, la noi lipsește cu desăvârșire'', au povestit concurentele.