Ca în orice relație care rezistă în timp, întrebările legate de nuntă și de copii sunt la ordinea zilei. Nu există sesiune de întrebări și răspunsuri pe care vreunul dintre ei să o organizeze în mediul online și să dea de astfel de curiozități venite din partea fanilior. Multora le-au atras atenția, încă de pe vremea când erau concurenți ai emisiunii Asia Express, unde frumoasa artistă a și fost cerută de soție.
În ceea ce privește nunta, cântăreții au spus că au de gând să o organizeze, imediat după ce pandemie de coronavirus. Cel mai probabil își doresc o petrecere frumoasă, cu mulți invitați, iar la momentul actual, acest lucru nu este posibil oricât de tare ar vrea ei lucrul acesta.
„Când ne hotărâm, nu știu, să se termine nebunia.”, a răspuns Ștefania, pe Instagram.
Speak a confirmat și el spusele viitoarei sale soții. Se pare că ambii sunt nerăbdători să ajungă în fața altarului, pentru a-și jura iubire veșnică, dar mai au puțin de așteptat până la ziua cea mare.
„După nebunie”, a menționat Speak, la rândul său.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Speak și Ștefania, noi detalii despre nuntă! Când se căsătoresc foștii concurenți de la Asia Express.