Cuza, sperietură de zile mari

Lupta pentru marele premiu de 30.000 de euro este una din ce în ce mai grea, iar fiecare își dorește să se întoarcă acasă cu trofeu. La final, doar una dintre echipe va reuși să câștige amuleta cea mare, iar iternauții pariază pe Emi și Cuza și chiar speră ca ei să reușească acest lucru și să demonstreze cât sunt de buni.

Seara trecută, visurile lui Cuza aproape că se spulberaseră, după ce îndrăgitul artist s-a accidentat și imediat i-a venit gândul că nu va putea merge mai departe și a avut moralul la pământ. A fost un moment extrem de greu pentru vlogger, dar din fericire, starea lui nu a fost atât de gravă și a mers pe Drumul Împăraților, deși avea durere foarte, foarte mari.


„Eu fiind în panica aia să mă uit stânga dreapta, poate e vreun indicator cu atelier și era o treaptă cam la jumătate de metru înălțime și am uitat și am sărit și mi-am făcut piciorul așa (n.r. l-a sucit). Efectiv m-a lovit o durere.”, a mărturisit Cuza de la Noaptea Târziu, la Asia Express.