Mălina Olinescu și-a încheiat dramatic socotelile cu viața. Cântăreața s-a sinucis la fel ca tatăl ei

„Numai atâta vă pot spune: că sunt într-un vis urât, un coșmar din care nu pot să mă trezesc!”, au fost primele declarații ale Doinei Spătaru oferite jurnaliștilor.


Medicii au găsit-o pe cântăreață întinsă pe asfalt, fără suflare, îmbrăcată în haine de casă, la puțin timp după miezul nopții. Un apel la 112 anunțat că o persoană s-a prăbușit de la etajul șase al unui bloc din zona Gării de Nord.


„Așteptam din lună în lună așa ceva fiindcă ne spunea că o s-o facă”, declara Călin Geambașu în noaptea fatidică.


Cu trei ani înainte, Mălina a trecut printr-un divorț dureros de Dan Stesco, clăparul trupei Compact. Părea să-și fi găsit liniștea alături de Sebastian Truță, dar nici de data aceasta nu a avut noroc.

Cu un an în urmă, în apropierea Crăciunului, interpreta a ajuns la spital și a fost diagnosticată cu sindrom anxios depresiv. Aceasta a refuzat internarea și a continuat tratamentul la domiciliu. De aici și dovezile găsite de anchetatori în apartamentul său, după sinucidere: multe cutii cu antidepresive și sticle de alcool desfăcute.

Din primele date a rezultat că moartea a fost violentă, anume o fractură craniană, o hemoragie meningo-cerebrală. De asemenea, multiple fracturi costale, fracturi de membre, fracturi de bazin, cât și fracturi viscerale, adică rupturi de organe interne.


Dumitru Lupu: „Și tatăl ei s-a sinucis în același fel”

Vestea morții Mălinei Olinescu i-a șocat pe compozitorii din Constanța care au cunoscut-o pe solistă, în special că aceasta urcase de mai multe ori pe scena festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia.


„Eu am colaborat cu mama ei, artista Doina Spătaru, şi o ştiam şi pe Mălina. Sunt încă şocat. Şi tatăl ei s-a sinucis în acelaşi fel. Fetele erau foarte mici când s-a întâmplat tragedia, dar asta nu se poate uita niciodată. Am auzit că ea spunea de ceva vreme că vrea să-şi ia viaţa. Este o mare pierdere, mă gândesc acum ce-o fi în sufletul Doinei. Era o artistă foarte bine pregătită”, declara compozitorul Dumitru Lupu.


În opinia sa, trecerea în neființă a vedetei nu a avut legătură cu faptul că în ultima perioadă aceasta intrase într-un con de umbră: „Lucrul acesta se întâmplă cu toţi artiştii. Nu era cazul ei să fie într-un coborâş. Titus Munteanu spunea despre ea că a fost o revelaţie a Şcolii Vedetelor. Era o fată deosebită, o foarte bună interpretă, cu un timbru pe care-l recunoşteai la radio”.


De ce nu a cântat niciodată Mălina Olinescu cu mama ei, Doina Spătaru

Invitată într-o emisiune de divertisment de pe TVR1, cu o lună și jumătate înainte de nenorocire, Mălina Olinescu a fost atât de tăcută, încât i s-a părut bizat și prezentatorului. În plus, mama ei a refuzat să explice de ce nu au făcut un duet niciodată.

Regretata solistă s-a aflat în același platou cu Doina Spătaru și familia Geambașu, inclusiv Călin, cel care, la acel moment, și-a aniversat ziua de naștere pe ecran. Chiar dacă Mălina a cântat două piese alături de el, pe toată durata emisiunii aceasta a stat abătută, cu privirea fixată în gol.

Starea sa a ridicat suspiciuni moderatorului Dan Bittman, care a spus: „Mălina e foarte serioasă. Mălina, spune-mi...o să zică lumea că nu vorbești. Ești supărată pe mine?”


Ea a răspuns: „Sunt răcită. Am urechile înfundate și n-am ochelari (râde)”.


Un alt moment din ziua cu pricina care a născut semne de întrebare a fost răspunsul la întrebarea adresată de Bittman mamei ei: „Doina, ai o carieră de peste 30 de ani, iar Mălina este și ea în showbiz de peste 10 ani. De ce n-ați făcut niciodată un duet?”.


Răspunsul Doinei Spătaru: „Te rog mult, vrei să treci peste întrebarea asta?”