Adriana Tranfafir și-a dorit din tot sufletul ei să nu ajungă pe ultimul loc, așa că a încercat să dea tot ceea ce a avut ea mai bun. Una dintre probe presupunea cărarea unui miel în spate până la destinație. Drumul nu era deloc unul ușor, iar undeva echipele aveau de coborât multe scări cu animalul în spate. Actrița a fost cea care a decis să ducă animalul la punctul final, dar la un moment dat a alunecat și s-a lovit la coloană.


Adriana Trandafir, accidentare gravă la Asia Express

”Am zis că e gata, lăsăm mielul aici și gata. Dar nu, după câteva trepte, Vasile s-a enervat și am alunecat și era cât pe ce, cu mielul în cârcă, să-mi rup coloana. Cred că avea vreo 20 de kilograme, dar am îndurat și am mers mai departe”, a povestit Adriana Trandafir la Asia Express.


La momentul acela, o mulțime de gânduri îi treceau prin minte. Atât ea, cât și fiica sa erau convinse că lupta lor a ajuns la final și că nu vor putea duce proba la bun sfârșit, ba mai mult de atât că vor fi nevoite să plece acasă, din cauza accidentării respective, Cu toate acestea, ea a îndurat, s-a ridicat și a mers mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmpat.


”Am crezut că acolo o să se termine Asia Express pentru noi”, a zis și Maria Speranța.