Seara trecută, concurenții au fost supuși unor probe dificile. Au fost nevoiți să caute un loc despre care nimeni nu avea idee unde se află, să olărească, să plângă cu ajutorul unor cepe, să împartă ceai în diferite locații, iar la finalul zilei toți mai puțin cei care au reușit să obțină imunitatea au fost nevoiți să își caute cazare. După o zi atât de grea, unora li s-a părut crunt să își caute un loc unde să doarmă.


Adriana Trandafir și Maria Speranța, oprite de poliție

”La un moment mi-a dat pe cineva la telefon, era cineva de la poliție. Mi-a pus niște întrebări și tot ce au înțeles ei este că eu sunt singură, că m-am rătăcit și că nu am bani și a apărut primul echipaj de poliție. Și a început nebunia”, a spus Maria Speranța.


Adriana Trandafir și Maria Speranța au apelat la ajutorul mai multor oameni care se aflau în apropiere, pentru a găsi cazare. Unii dintre aceștia nu le-au înțeles povestea și nu au făcut altceva decât să apeleze la autorități. Polițiștii s-au prezentat imediat la fața locului, iar mai apoi concurentele de la Asia Express au fost lăsate să își vadă liniștite de drum, dar nu inainte ca aceștia să stea de vorbă cu responsabilii.


„A apărut primul echipaj de poliție, noi am stat cuminți să vedem despre ce este vorba, lăsând producția să ne ocupe. După care a mai venit o echipă de poliție, situația s-a flamabat, au început discuții și am zis că ce o fi, o fi, dormim și la poliție, dar ei stăteau la bârfă și noi atunci am plecat să ne găsim casă”, a povestit și Adriana Trandafir.