Anul acesta ar fi trebuit să fie unul special pentru cei doi îndrăgostiți. Vedetele se pregăteau pentru unul dintre cele mai importante evenimente și anume nunta lor, dar au fost nevoiți să o amâne pentru o vreme. Îndrăgita interpretă de muzică populară a anunțat că la momentul actual nu le mai stă gândul la unirea destinelor, din cauza situației în care se află țara noastră. Pandemia de coronavirus le-a stricat și lor toate planurile.


Maria Constantin a venit cu explicații

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că blondina nu a avut deloc noroc în dragoste. Artista a trecut prin multe relații eșuate, dar se pare că din moment ce l-a cunoscut pe actualul ei iubit, a răsărit soarele și pe strada ei și este mai fericită ca niciodată. Cu toate acestea, faptul că nu se poate mărita anul acesta, nu o face să se bucure prea tare, iar recent, Maria Constantin a povestit de ce au luat această decizie.


"Momentan nu ne gândim la nuntă, pentru că iată, este perioada asta. Săptămâna aceasta trebuia să am spectacol la Constanța și s-a anulat. Nu aș putea să programez ceva dacă nu am singuranța că se va ține. Eu sunt, oricum, omul momentului. Poate că o să vă anunț așa, cu o lună de zile înainte, pac, gata, mă mărit!", a declarat Maria Constantin, pentru click.ro.