Ghinioanele au început pentru ea, după ce a adat un interviu pentru emisiunea În Oglindă, unde a vorbit despre tatăl ei și despre toate problemele din trecut și unde a plâns cu lacrimi amare, iar mai apoi parcă a fost urmărită de probleme la tot pasul. Fiica lui Petre Roman a fost implicată, la câteva zile după nefericita întâmplare, într-un scandal de zile mari cu Bassam Dabbas. Totul a pornit de la faptul că nu s-au salutat în mediul online, iar mai apoi discuțiile au continuat pe rețelele sociale, unde și-au aruncat cuvinte grele.


Oana Roman a trecut prin clipe de coșmar

Acum puțin timp, ea a trecut prin momente de panică, după ce a fost nevoită să își facă un set de analize. Ea este genul de femeie care nu se ascunde după deget și despre care fanii de pe Instagram știu absolut orice. Vedeta a decis să le vorbească internauților și despre momentele cumplite prin care a trecut, după ce a citit rezultatele analizelor pe care și le-a făcut.


„M-am tot gândit azi dacă este cazul să vă povestesc ceea ce urmează și am decis să o fac pentru a da un exemplu. În urma analizei Computer Tomograf făcută acum două săptămâni, despre care v-am vorbit atunci, am observat în rezultatul scris ceva ce mi-a pus semne de întrebare nu numai mie. Azi când am citit rezultatul am decis că trebuie să mai fac o analiză pentru a vedeta dacă această suspiciune se confirmă sau nu.

Am făcut de urgență un nou CT. Rezultatul a fost ok și nu a confirmat suspiciunea. Dar pentru câteva ore, pământul mi-a fugit de sub picioare! A fost cumplit.”, a mărturisit Oana Roman, pe Instagram.