Loredana Groza nu se ascunde după deget, în general, iar de data aceasta nu a dorit să se abată de la regulă. Frumoasa artistă a intrat în direct, în cadrul unei emisiuni, unde a spus adevărul despre problemele sale de sănătate. Nu are COVID-19 și a vrea ca nimeni să nu mai afirme asta despre ea. Într-adevăr, s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate, pe care a reușit să le rezolve, într-un final.


Loredana Groza nu are COVID-19

Mai mult de atât, ea a vrut să lămurească pe toată lumea și a mărturisit că nu se află în spital, ci în propria sa casă. Se pare că tot ceea ce s-a scris despre ea nu este real, nu a fost răcită, nu a fost la Matei Balș, nu i s-a întâmplat nimic grav. Vedeta are alte preocupări în momentul de față și pune mare accent pe proiectele în care este implicată. A muncit extrem de tare de câteva luni bune încontinuu și de aceea, cel mai probabil, acele probleme medicale despre care a refuzat să dea mai multe detalii. Loredana și-a anunțat fanii că la sfârșitul acestei săptămâni va avea chiar și un concert, unde îi așteaptă într-un număr cât mai mare.


"Nu sunt la spital, sunt acasă şi te urmăresc. Sunt în faţa televizorului. Am văzut şi eu cu stupoare. Nu are nicio legătură cu realitatea. Sunt nişte ştiri false, de la început până la sfârşit. Am citit şi eu dimineaţă şi zilele trecute. Am avut nişte probleme, o situaţie medicală care s-a rezolvat. Acum sunt bine mersi, acasă, dar nicio legătură cu COVID-ul. Nicio legătură cu Spitalul Matei Balş, în care se pare că ar fi trebuit să fiu internată la ora asta.Nu am avut absolut nicio răceală, absolut nicio gripă, nimic legat de vreo boală COVID, sau vreo legătură cu vreo răceală.

Vreau să le spun tututor celor care au citit aceste ştiri că sunt false. Vineri va fi o nouă ediţie X Factor, intrăm în Bootcamp. Cât de curând vom începe filmările, chiar peste câteva zile. Next Starul continuă şi el, toate lucrurile sunt bune, suntem ok. Sâmbătă voi concerta la Iaşi. Vreau să îi asigur pe toţi fanii mei că voi fi prezentă şi că va fi un show extraordinar. De abia aştept să revin la Iaşi. Uneori, chiar şi atunci când îţi spui punctul de vedere, nu eşti crezut. Trăim într-o ţară şi într-o lume în care, de multe ori ştirile false au mai multă căutare decât adevărul", a declarat Loredana Groza, în emisiunea lui Mihai Gâdea.