Simona Halep și Toni Iuruc și-au dus frumoasa poveste de iubire la un alt nivel. Cununia lor civilă a fost cel mai discutat subiect zilele acestea, dar ei au fost foarte rezervați în declarații. Ținutele pe care le-au purtat au fost apreciate chiar și de cei mai cunoscuți creatori de modă de la noi din țară, meniul a fost și el ales cu măsură, iar invitații au defilat mai ceva ca pe covorul roșu, în cadrul petrecerii.


Dezamăgire pe fețele mirilor

”Mulțumim frumos pentru toate urările dumneavoastră. O seară plăcută! E ora 02.00, din păcate, petrecerea s-a terminat”, a spus Toni Iuruc, la plecare, potrivit fanatik.ro.


Cel mai probabil, mirii și-ar fi dorit să petreacă până în zori, dar petrecerea s-a sfârșit la ora 02:00, moment în care ei au părăsit localu de lux în care se aflau. Tot atunci, aceștia au dat și primele declarații, puține ce e drept. Toni Iuruc părea foarte dezamăgit de faptul că s-a terminat atât de devreme, dar nu a avut ce să facă. Seara s-a sfârșit cu un foc de artificii superb pe care cei aflați în fața localului l-au filmat.


”O seară plăcută!”, a spus Simona Halep, potrivit aceleiași surse.