După ce medicii au văzut-o și i-au dat diagnosticul, frumoasa artistă a ajuns de urgență pe masa de operație. Ea suferit o intervenție chirurgicală la fiere, care nu mai suporta amânare, deorece lucrurile s-ar fi putut înrăutăți. Chiar dacă a avut parte de un an greu, Amnei nu i-a dispărut zâmbetul frumos de pe buze și se bucură că a trecut cu bine peste fiecare moment care a pus-o la încercare.
Amna, despre cele mai grele momente de anul acesta
Mai mult de atât, cântăreața a avut ghinionul de a se infecta și cu COVID-19, trecând prin toate etapele bolii. Din fericire pentru ea, David nu a pățit nimic. Băiețelui ei a stat cu părinții vedetei, pentru a fi protejat de temutul virus. Ei s-au reușit să se vadă doar pe geam, iar artistei i-a fost mai greu ca niciodată. În momentul de față, trăiește cu teama că s-ar putea îmbolnăvi din nou și ar putea trece prin aceleași clipe de coșmar.
„Acum mă simt bine, am făcut anticorpii monoclonali. În momentul acela erau în fază de studiu la Institutul Matei Balș, dar am trecut prin toate etapele bolii, a fost foarte greu. Sunt în perioada în care îmi e frică să nu contractez virusul din nou. David este bine, a fost bine în perioada respectivă. A stat cu părinții mei, locuiesc în casa alăturată, ne-am văzut pe geam cât eram bolnavă. A fost extrem de complicat după Survivor, pentru că m-am operat la fiere. Recuperarea a fost foarte, foarte grea. Incredibil de dificil, mai ales că făceam sport înainte și pot să spun că abia acum, după atâtea luni, din februarie, pot să fac activitate fizică. A fost o perioadă grea, m-am îngrășat, nu puteam să mă mișc. Au fost multe încercări la început de an. Chiar mă gândeam și zilele trecute și îmi spuneam: «Măi, ce început de an dubios». Îți ajută Dumnezeu, totuși. Eu zic că toate lucrurile au un sens, să te întărească”, a declarat Amna, pentru cancan.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Amna a fost operată de urgență! Vedeta, mărturisiri emoționante: „O perioadă grea, m-am îngrășat, nu puteam să...”.