Andra Voloș a aprins scânteia, după ce a făcut o serie de declarații despre actuala iubită a prietenului lui Jador. Fosta concurentă de la Puterea Dragostei a simțit, cel mai probabil, că punctul slab al acestuia în momentul de față este iubita sa pe care o ține ascunsă de ochii lumii. Artistul a răbufnit, în clipa în care Andra a făcut acele declarații și i-a adus la rândul său acuzații grave femeii de care s-a îndrăgostit și care până acum ceva vreme făcea parte din viața sa.


Bogdan Mocanu recunoaște că a greșit

„E vina mea pentru că m-am concentrat foarte tare pe ce am acum și cumva au fost mai multe încercări de-ale ei de a mă gâdila acolo la nervul acela legat de relația mea și la un moment dat am explodat, dar am explodat într-un moment în care ea nu făcuse nimic, adică nu a fost o reacție la ceva ce a făcut ea atunci. Se umpluse paharul și m-a prins într-un moment în care nu gândeam”, a spus Bogdan Mocanu, la un post de televiziune, potrivit wowbiz.ro


El este de părere că a făcut o greșeală, pentru că a căzut în plasă, când ea a făcut acele afirmații legate de relația lui. A explodat într-un moment în care ea nu făcuse mare lucru, dar nu a gândit prea mult din cauza nervilor. Se pare că iubita lui este și ea la curent cu tot ceea ce se petrece, pentru că au o relație bazată pe încredere și nu îi ascunde nimic, ba chiar se pare că ea știe mai multe decât el legat de cearta cu Andra Voloș care este subiect de discuție pentru multă lume.


„Nu imi explic aceste reacții întrucât nu recunosc omul care a devenit (n.r. Andra Volos). A fost o experiența din care am avut multe de învățat (n.r. despre relația cu Andra Volos). Din greșeli învățam și nu as fi fost omul de astăzi dacă nu m-aș fi lovit pe rând cu capul de fiecare încercare a vieții. Și eu și ea știm multe chestii unul despre celelalt pe care publicul nu le știe, însă oricare din noi care ar aduce astfel de detalii in discuție ar decadea mai jos decât “victima”, a spus Bogdan în exclusivitate pentru aceeași sursă.