La momentul actual, fostul Faimos locuiește alături de familia lui în Germania, unde nu îi este chiar atât de ușor pe cât ar crede unii. Din câte a povestit chiar sportivul, misiunea lui acolo este una foarte grea. De cele mai multe ori, lumea îl judecă din cauza faotului că nu se duce acasă, în România, pentru a juca fotbal, dar nimeni nu știe prin ce trece el, de fapt.


Sebastian Chitoșcă, dezvăluiri emoționante despre fratele lui

Sebastian Chitoșcă a plecat acolo, pentru a avea grijă de fratele său care este grav bolnav, dar se pare că zilnic este judecat pentru asta. Este conștient că nu poate câștiga nicodată lupta cu cei care îi aruncă tot felul de cuvinte dure, mai ales că el crede că persoanele respective au doar tristețe în suflet.


„Eu am misiune grea aici. Oamenii mă judecă pentru că nu vin în România, să joc fotbal. Eu am un frate de care trebuie să am grijă. În fiecare zi sunt judecat pentru chestia asta. Dacă vrei să judeci pe cineva, pune și tu câteva întrebări înainte. Evident nu am cum să câștig lupta asta a hate-ului. Poate într-o zi o să își dea seama oamenii că de aia nu evoluează, pentru că au parte neagră în ei. Noi oamenii, indiferent de ce probleme avem, nu vrem să le arătăm. Mulți dintre cei care pozează în fericire, au tristețe în suflet”, a declarat Sebastian Chitoșcă pentru Ștafeta Mixtă.


Fratele lui a suferit un accident, apoi a fost părăsit de soție și nu are pe nimeni în afată de familia lui. Sebi a decis să îi fie alături, dar crede că este mai bine în afara țării, pentru că și el ca orice om are o chirie de plătit și facturi. Mai mult de atât, a recunoscut că Survivor l-a ajutat din mai multe puncte de vedere, în special din punct de vedere financiar.


”Eu nu trebuie să stau lângă fratele meu zilnic. El nu lucrează, are o chirie de plătit, are de la statul german un venit de 700 de euro, l-a lăsat și soția după acest accident. Sunt multe chestii, degeaba sunt lângă tine fizic și ne bate porumbelul la stomăcel. Ni se cere să plătim chirie, lumină, eu în modul ăsta sunt aproape de fratele meu. El în majoritatea timpului nu e persoana pe care am cunoscut-o când eram mic. Dar putea să fie în altă parte în care nu mai eram lângă el nici în starea asta. Ce a rămas acolo stricat, a rămas stricat, nu se mai poate repara niciodată. Când se trezește e o persoană echilibrată, după câteva ore e totul schimbat. Și în momentul de față, acel om care a fost un criminal la viața lui, încă este în libertate pentru că se mușamalizează, are niște influențe, în România orice este posibil. Mie mi-a fost mult mai greu înainte de Survivor. Am rezistat și am trecut prin toate cele dinainte de competiție. Pe mine Survivor m-a ajutat din mai multe puncte de vedere, unul e financiar. Unii recunossc, alții nu. Dar și sentimentul de bucurie de după competiție, am primit mesaje foarte frumoase”, a mai povestit Sebastian Chitoșcă,