Trecerea anilor și-a pus serios amprenta pe Oana Roman. Vedeta s-a schimbat extrem de tare în ultima vreme, ci nu doar din punct de vedere al felului său de a fi, ci și din punct de vedere fizic. Oriunde este invitată și are ocazia, ea le amintește tuturor cât de mult a reușit să slăbească și specifică în mod clar că a fost nevoie să renunțe la hainele pe care le avea înainte. Nu doar la haine a decis să renunțe, ci și la oamenii din jurul ei. De ce? Ei bine, pentru că nu mai simte că are nevoie de acei oameni în viața sa.


Oana Roman, motivul pentru care a renunțat la prieteni

Fiind foarte activă pe Instagram, ea și-a deschis din nou inima în fața intenauților și le-a vorbit acestora despre prieteniile sale din trecut, cărora le-a spus adio. Îi place foarte tare să fie departe de toată lumea care roia în jurul său și să se concentreze mai mult pe familie. De când s-a măritat, a devenit mamă și a divorțat, Oana Roman s-a schimbat în totalitate. iar acest lucru se poate observa și din declarațiile pe care le-a făcut cu puțin timp în urmă, pe InstaStory.


”Am avut liniște departe de lume. Este pentru prima oară de mulți ani încoace când stau pe litoral în România și nu am fost în Mamaia decât o dată să mâncăm. Nu m-am văzut cu nimeni și nu am simțit nevoia să merg nicăieri. Îmi e tare bine departe de acea ”lume de oraș”, în care nu mă mai regăsesc deloc. Foarte mulți ani am trăit înconjurată de oameni cu care, de fapt, nu aveam nimic în comun. Am ieșit și m-am distrat în cluburi având impresia că e bine. Mi-a trebuit mult ca să înțeleg că nu era bine. Că nu era viața pe care mi-o doream de fapt. Că prea puțini din oamenii ăia aveau ce căuta în viața mea. În 2013 am hotărât să nu mai ies la cluburi deloc și să încep altă viață. Într-o zi mi-am dat seama că vreau altceva și Dumnezeu mi-a dat o familie pentru care am luptat și lupt în fiecare zi. Și mi-e de ajuns!”, a mărturisit Oana Roman, la Story.