Filmările pentru acest sezon au ajuns deja la final, iar concurenții au ajuns acasă și au revenit la activitățile de zi cu zi. Fanii emisiunii o pot urmări la Antena 1, din toamnă, și pot vedea prin câte situații extreme au fost nevoiți să treacă vedetele lor preferate. Doi dintre cei care au plecat în aventura vieții lor au fost Shift și Connect-R, pentru care experiența din Asia Express a fost una foarte dură.


Asia Express le-a pus capac artiștilor

Cei doi cântăreți au pornit împreună pe Drumul Împăraților și au fost șocați să vadă că nici măcar nu se pot înțelege cu oamenii de acolo, pentru că nu le știu limba, iar cei de acolo nu prea vorbesc engleza. Au întâmpinat probleme în ceea ce privește autustopul, necesar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul, dar și în ceea ce privește cazarea în fiecare seară. Ei cred că au făcut o echipă bună, chiar dacă au avut momente în care au vrut să renunțe și să meargă acasă, la familie și la prieteni.


„Limba, nu te înțelegi cu ei. E turc. Nu te înțelegi. Având în vedere că cerșim că facem autostopul cu flux de o mașină la o oră, eu zic că ne descurcăm bine”, a declarat Connect-R pentru a1.ro.

„Mâncarea e ultima noastră grijă. O obținem ușor”, a mai zis Shift.