Ziua nașterii fiicei Cristinei Cioran ar fi trebuit să fie undeva prin luna septembrie a acestui, dar din cauza unor probleme medicale pe care actrița le-a avut, cea mică a fost născută înainte de termen. După ce i s-a făcut rău și a intrat în travaliu, a cerut ajutorul medicilor care au transportat-o la spital și unde a născut imediat. În prima fază, cea mică nu putea să respire de una singură, dar cu timpul și-a revenit, iar acum este din ce în ce mai bine.


Cristina Cioran s-a întors acasă singură

Vedeta s-a întors acasă, dar fără Ema și le-a explicat fanilor săi din mediul online de ce ea a rămas acolo. Ei bine, se pare că ea trebuie să rămână sub atenta supraveghere a medicilor și nu poate fi externată până când nu va putea să se hrănească de una singură. Cristina Cioran a ținut, de asemenea, să le mulțumească tuturor celor care s-au gândit la ea în aceste momente de coșmar și tuturor celor care și-au rupt din timpul lor, pentru a-i trimite toate gândurile lor bune. Toate mesajele pe care le-a primit din partea lor i-au dat curaj să meargă mai departe și să spere că totul va fi bine.


„As vrea sa impartasesc cu voi cateva ganduri despre tot ce s a intamplat in perioada asta. In primul rand vreau sa va multumesc pentru sutele de mesaje primite, mesaje de incurajare pentru noi, mesaje cu povesti similare. Nu mi am imaginat ca suntem atat de multi si multe, cele care trecem prin astfel de momente si vreau sa va spun ca ma ajuta enorm sa merg mai departe si sa prind curaj. Ema e puternica, are o strangere de mana ca tati, zambet ca mami, curaj si ambitie. Au fost si sunt momente foarte emotionante pentru mine si as vrea sa ma scuzati ca nu am reusit sa raspund la telefon si nici tuturor mesajelor”, a scris Cristina Cioran pe Instagram.