Pe Damian Drăghici îl știe și îl iubește o țară întreagă, dar foarte puțină lume știe prin ce a trecut el înainte de a ajunge celebru. Acesta a luat decizia de a pleca din țară, din cauza faptului că își dorea să depășească limitele comunității sale, dar și din cauza comunismului și a armatei. Îi era extrem de frică să se ducă în armată și s-a internat în spital, doar pentru a scăpa de ea. Artistul s-a simțit un cerșetor și se simțea umilit, când un ospătar arunca apă pe el, să plece din locul respectiv.
Damian Drăghici a dus o viață grea
„Comunismul, frica de armată și dorința de a depăși limitele comunității mele m-au determinat să plec din țară. Îmi era frică să mă duc în armată. M-am internat și în spital ca să scap de armată. M-am simțit cerșetor și mulți ani după ce n-am mai fost cerșetor. Cel mai umilitor, cel mai cumplit era când un ospătar arunca apă pe mine sau îmi dădea câte un șut un fund să plec de acolo!”, a povestit Damian Drăghici în cadrul emisiunii 40 de intrebari cu Denise Rifai.
Credea cu tărie că va ajunge departe, că va avea succes în Occident și simțea că merita o viață mai bună. Deși i-a fost foarte greu, nu s-a dat niciodată bătut și a încercat să facă tot ceea ce îi stătea în putință, pentru a-și îndeplini visurile. Damian Drăghici a visat că va ajunge tot mai sus și a reușit. I-a fost dificil să își amintească de aceste momente grele din viața sa și și-a stăpânit cu greu lacrimile.
„Eu credeam că voi ajunge în Occident, în Grecia sau în America, și voi avea succes imediat. Umilința era și o victimizare a mea. Simțeam că meritam ceva mai bun. Fug de 40 de ani să fiu un muzicant de cârciumă. Dar am auzit o voce deasupra capului meu și chiar dacă aveam momente când mă dărâmau, mă ridicam și-mi spuneam că voi ajunge mare”, a mai declarat artistul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Damian Drăghici, mărturisiri dureroase despre umilințele suferite în trecut: „Îmi era frică să mă...”.