Andreea Tonciu atrage problemele asupra sa ca un magnet. Frumoasa vedetă a revenit în țară și nu se aștepta să aibă partea de atât de multe surprize neplăcute. Se pare că nu se simte deloc bine și fiind foarte activă în mediul online și sinceră cu oamenii care stau cu ochii pe ea, le-a povestit acestora ce i se întâmplă. Cei mai mulți dintre ei i-au transmis toate gândurile lor bune și speră că își va reveni cât de curând și că va posta din nou Story-urile ei pline de energie.


Andreea Tonciu, urmărită de probleme

Mai mult de atât, ea a fost nevoită să își amâne intervenția la buze pe care o programase de ceva vreme, din cauza problemelor pe care le are la nivelul urechii. S-a trezit din senin cu partea dreaptă umflată și s-a speriat extrem de tare, astfel că a cerut ajutorul medicilor. Asta nu este tot! Andreea Tonciu a întâmpinat și câteva probleme în zona abdominală și nici viața de familie nu este atât de ok.


„De când m-am întors din vacanță să știți că nu îmi merge bine, dar nu îmi mege bine deloc. Problemele cu urechea sunt, problemele abdominale sunt, alte probleme în familie sunt. Deci nu sunt ok absolut deloc”, a povestit vedeta pe contul ei oficial de Instagram, în urmă cu puțin timp.