Chiar dacă o vedem aproape de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, Oana Roman a trecut prin clipe greu de imaginat despre care i-a fost mereu greu să vorbească, dar despre care a dat recent o serie de detalii neașteptate. Se pare că fiica lui Petre Roman a suferit o alergie la nivelul degetelor din cauza căreia avea dureri îngrozitoare și carne vie, după cum a povestit chiar ea. Îndrăgitei vedetei i-a fost foarte greu să își revină, dar acum s-a vindecat total.


Oana Roman, despre drama trăită în trecut

Fosta soție a lui Marius Elisei a pățit toate aceste lucruri din cauza unor produse pentru manichiură pe care le folosea și care n nu au fost potrivite pentru ea. Se pare că a fost atât de grav, încât a fost nevoie de 10 ani ca să se vindece în totalitate. Oana Roman a simțit nevoia să își deschidă din nou inima în fața celor care o iubesc, iar mărturisirile ei i-au șocat pe mulți dintre ei. A vrut să clarifice odată pentru totdeauna de ce mâinile ei arată atât de rău.


„Astăzi e ziua în care mă duc să mă răsfăț. Mă duc la coafor și la manichiură. S-a creat o discuție întreagă pe tema unghiilor mele, că am nu știu ce sub unghii. Da, timp de peste 10 ani am avut o alergie severă la mâini din cauza produselor de la manichiură care-mi făceau carne vie sub unghii. Buricul degetului era o rană totală. Nu mi-am mai pus unghii cu gel și cu nimic foarte mulți ani încercând să scap de această alergie, aveam carne vie la buricele degetelor și după ce am reușit să scap de ea carnea aia vie s-a uscat și s-a lipit”, a spus Oana Roman la Story.