Radu Vâlcan a fost mereu aproape de soția ta pe tot parcursul sarcinii și i-a făcut acesteia toate poftele. Mai mult de atât, nu s-a oprit din a-i declara iubirea pe rețelele sociale ori de câte ori a avut ocazia. Este foarte mândru de femeia pe care o are lângă el, iar faptul că va deveni tătic pentru a treia oară îl face să se simtă cel mai norocos bărbat din lume. În plus, el a vrut să îi arate și de această dată cât de importantă este pentru el și a postat o imagine de zile mari chiar pe pagina sa de Facebook.
Adela Popescu, în costum de baie
Soțul Adelei Popescu nu s-a putut abține să nu le arate admiratorilor săi cât de frumoase este soția sa, cu doar câteva zile înainte de a naște. Imaginea pe care a ales să o publice o înfățișează pe frumoasa prezentatoare în costum de baie, mai sexy ca oricând. Fotografia cu pricina i-a fost trimisă chiar de ea, dar nu l-a lăsat inima să o păstreze doar pentru el, ci a decis să le-o arate tuturor. Nu toată lumea a apreciat-o. Unii au spus că nu arată deloc bine și că ar fi trebuit să nu posteze o asemenea imagine, iar alții au avut numai lucruri pozitive de zis.
„Mi-a trimis iubita mea poza asta. Nu m-am putut abține sa nu v-o arăt. Iartă-mă, Adela Popescu, că dau din casă!”, a scris Radu Vâlcan pe pagina sa de Facebook.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Adela Popescu, sexy graviduță! Cum a reacționat Radu Vâlcan, după ce vedeta s-a pozat în costum de baie.