Connect-R a vrut să părăsească Asia Express

Interpretul ar fi dat de greu încă din prima zi de competiție. Connect-R s-a ciocnit de cîteva obstacole în competiția de la Asia Express, lucru care l-au demoralizat și l-au făcut să se îndoiască de participarea lui.

Cântărețul a fost la un pas să renunțe la competiție după ce s-a cioncit de mai multe greutăți. Însă acesta recunoaște că nu este ușor să găsească transport și cazare într-o țară care nu vorbește limba engleză.


Ce greutăți a întâmpinat artistul

Artistul a spus că îi este greu să care în spate un rucsac ce cântărește aproape 17 kilograme. Acesta a fost nevoit să mai arunce din lucruri, pentru a-și ușura călătoria.

„În prima zi de Asia Express eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înțelegi, nu vorbește unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coșmar. Rucsacii pe care îi cărăm au cel puțin 17 kilograme. Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici”, a mărturisit Connect-R, potrivit Unica.ro.


Shift, la fel de nepregătit ca și colegul său

Colegul de echipă al lui Connect-R, cântărețul Shift, la fel nu se aștepta să se ciocnească de asemenea greutăți. Se pare că probele le-au cam dat peste cap așteptările celor doi.

„Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă”, a mărturisit Shift.

La începutul competiției, Connect-R și Shift, una dintre echipele de la Asia Express 4,erau foarte încrezători în forțele proprii și destul de entuziasmați de noile provocări ce îi așteaptă. Cei doi au recunoscut că nu au condiție fizică excelentă, însă pe plan psihologic stau foarte bine. Se pare că prima emisiune le-a distrus încrederea de sine și toate speranțele.