În adolescență, Mimi a trecut printr-o depresie puternică după ce băiatul de care era îndrăgostită i-a spus că este o fată urâtă și că are o mulțime de defecte. Ani buni a suferit din această cauză, însă, din fericire, și-a dat seama că trebuie să se iubească cu toate imperfecțiunile pe care le are. Vloggerița a transmis un mesaj pentru toate tinerele care consideră că operațiile estetice aduc perfecțiunea.

„Când aveam 16 ani, băiatul de care eram îndrăgostită mi-a spus că sunt cea mai urâtă fată pe care a văzut-o vreodată, că sunt prea scundă, prea slabă și că nu o să se uite nimeni la mine… și, din păcate, l-am crezut. M-am luptat cu imaginea din oglindă ani de zile ca să șterg cuvintele rămase ca un ecou în mintea mea. Am început să mă machiez din ce în ce mai mult, să folosesc tot felul de filtre și aplicații ca să acopăr imperfecțiunile existente doar în imaginația mea, crezând că așa o să fiu mai frumoasă. Am început să îmi doresc operații estetice și tot felul de lucruri scumpe care să acopere lipsa de încredere în mine pe care o aveam”, a scris Mimi, în mesajul său.

Mimi le-a încurajat pe fete să se iubescă așa cum sunt, pentru că frumusețea este despre cum te simți, nu despre cum arăți, a argumentat ea.

„Timpul a trecut și odată cu vârsta, am început să mă maturizez și să înteleg că nu am nevoie de confirmarea nimănui ca să știu că sunt frumoasă. Am învățat să mă iubesc așa cum sunt și am înțeles că ce a spus băiatul respectiv, a fost mai mult despre el, decât despre mine.

Dacă aș putea să îmi dau un sfat mie din trecut, mi-aș spune ce o să îți spun și ție acum: ai încredere în tine! Nu ai nevoie de filtre sau de operații ca să fii frumoasă. Învață să te iubești pe tine și nu asculta niciodată frustrările altora, pentru că nu sunt despre tine, sunt despre ei.

Ce spun oamenii despre tine, este proiecția sufletului lor. Ce spui tu despre oameni, este proiecția sufletului tău! Postez aceste poze fără filtre sau orice urmă de modificări pentru că vreau să vezi că dacă eu acum pot să am încredere în mine, și tu poți să ai. Orice corp arată bine în costum de baie”, a mai adăugat Mimi, potrivit cancan.ro.