Vineri, în jurul orelor 13:00, trupul neînsuflețit al maestrului Ion Dichiseanu a fost depus în foaierul Teatrului Nottara, deoarece pentru actor această instituție a însemnat casa sa. A jucat aici mai bine de 40 de ani. Toți cei care l-au cunoscut i-au putut aduce un ultim omagiu. Astăzi, la 10:00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, acolo unde corpul fără suflare al marelui artist va fi depus la capelă. La orele 12:00, va începe și slujba de înmormântare cu onoruri militare. Locul de veci al acestuia se află pe Aleea Artiștilor, alături de alți colegi de scenă.
A murit după o lungă suferință
Actorul a murit joi, la 87 de ani, la Spitalul Floreasca, unde era internat de la începutul anului. Acesta s-a stins după o lungă suferință. A ajuns pe mâna medicilor după o infecție cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală, mărturisea fiica lui, Ioana Dichiseanu. Din acel moment, starea sa de sănătate a suferit urcușuri și coborâșuri. A fost externat, apoi din nou internat. În ianuarie 2020, a fost internat de urgență la Terapie Intensivă și intubat. Din atunci, maestrul scenei românești nu a mai ajuns acasă.
„Nu a pornit dintr-o suferință anume, el este un fost fumător și a avut o saturație ușor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie și CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie și, la 11 zile după aceasta, s-a prăbușit și am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală”, explica atunci fata sa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Adio, Ion Dichiseanu. Maestrul va fi înmormântat astăzi cu onoruri militare.