Instalat în deşertul Arizona, instrumentul spectroscopic DESI îşi va îndrepta timp de cinci ani cei 5.000 de ''ochi'' din fibră optică înspre cerul nocturn, pentru a detecta şi analiza lumina provenită de la 35 de milioane de galaxii, din diferite epoci ale Universului.
Datele colectate vor ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă această forţă misterioasă denumită ''energie întunecată'', considerată responsabilă pentru accelerarea expansiunii Universului, a explicat, într-un comunicat, Berkeley Lab, care administrează proiectul.
Ca urmare a expansiunii Universului, galaxiile se îndepărtează unele de celelalte. Cu cât se distanţează mai mult, cu atât lumina pe care o emit se deplasează spre lungimi de undă mai mari ale spectrului vizibil, adică spre roşu, a precizat Comisariatul pentru energie atomică (CEA), implicat în această misiunea astronomică.
Analizând radiaţiile energetice ale galaxiilor, DESI va putea măsura deplasarea înspre roşu asociată vitezei cu care se îndepărtează şi astfel vor putea obţine informaţii despre distanţa la care se află faţă de Terra. Cercetătorii vor putea astfel crea o hartă 3D a Universului, conţinând „detalii fără precedent, multiplicând de zece ori numărul spectrelor galaxiilor identificate”, a adăugat CEA, o instituţie publică din Franţa.
DESI are capacitatea de a colecta „5.000 de spectre ale galaxiilor la fiecare 20 de minute'', potrivit Christophe Yeche, cosmolog în cadrul CEA.
Datorită repartizării detaliate a galaxiilor pe hartă, cercetătorii speră să înţeleagă mai bine natura şi influenţa energiei întunecate. Această componentă nevăzută a cosmosului se comportă asemeni unei forţe repulsive, care ar explica de ce expansiunea Universului s-a accelerat în ultimele miliarde de ani, potrivit Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului VIDEO Oamenii de știință creează un nou telescop pentru măsurarea expansiunii Universului.