Lacul Lonar, din statul Maharashtra, India, și-a schimbat brusc culoarea în urmă cu câteva zile, iar toți cei care au văzut apa se întreabă care e cauza schimbării.
Experții cred că una dintre cauzele acestei schimbări ar fi salinitatea ridicată a apei. Există și teoria conform căreia prezența algelor în apă a dus la colorarea în roz a apei. Firește, e luată în calcul și teoria care cuprinde ambii factori.
Gajanan Kharat, un geolog local, spune că asta s-a mai întâmplat în trecut, dar că schimbarea n-a fost atât de proeminentă.
”Anul acesta, lacul arată mult mai colorat deoarece salinitatea apei a crescut”, spune Kharat, care adaugă că ”volumul de apă din lac a scăzut, iar acesta e mai puțin adânc, astfel că salinitatea a crescut și s-au produs câteva schimbări interne”, notează cnn.com.
Kharat spune că cercetătorii vor să afle și dacă prezența algelor roșii a influențat culoarea apei. Mostre din lac au fost deja trimise la mai multe laboratoare, iar în urma analizelor se va stabili ce a dus la schimbarea culorii apei.
Lacul, aflat la aproximativ 500km est de Mumbai, s-a format acum 50.000 de ani, în urma unui impact cu un meteorit.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fenomenul bizar care a făcut ca un lac vechi de 50.000 de ani să devină roz.