Pe internet au ajuns mai multe informaţii cu privire la efectele pe care le are ivermectina în combaterea virusului COVID-19. Medicul veterinar Vlad Gugles a declarat că această informaţie a stârnit o adevărată agitație în rândul oamenilor.

„Dintr-odată, de câteva zile, peste jumătate dintre persoanele care intră la noi în farmacie ne întreabă de medicamentul ăsta. Unii înţeleg că produs lipseşte pentru că a fost această cerere crescută, iar alţii cred că nu vrem să le dăm”, spune Vlad Gugles.

Medicii susțin că acest medicament se eliberează doar pe bază unei reţete medicale, pentru a împiedica folosirea lui în mod iresponsabil. Medicamentul prezintă grad de toxicitate, fiind un antiparazitant puternic.

„Este un medicament antiparazitar. De obicei se foloseşte pentru afecţiuni interne sau externe la animale, in general căţei, purcei sau rumegătoare. Există şi o varinată injectabilă sau pastă, care se dă pe gură la cai,” aduagă medicul.

Colegiul Medicilor Veterinari din România a oferit mai multe informații pe acest subiect.

„Medicii veterinari nu au competenţe legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care să fie utilizate de către oameni. Toate produsele medicinale veterinare autorizate de către autorităţile veterinare romane sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizării la animale, iar o eventuală decizie privind utilizarea acestora la oameni aparţine exclusiv autorităţilor competente.”

„Produsele medicinale veterinare care contin ivermectină se eliberează doar pe bază de reţetă, iar prescrierea se face exclusiv de către un medic veterinar cu drept de liberă practică care a examinat animalul si a pus un diagnostic prezumtiv.”, potrivit alephnews.ro.