Îmbrăcăminte potrivită temperaturilor scăzute

În această perioadă este necesar să ne îmbrăcăm corespunzător, iar în acest sens recomandăm hainele călduțe, din materiale naturale și câteva rânduri de haine deoarece stratul de aer dintre ele este izolator. Bumbacul, mătasea, sau materialele impermeabile sunt cele mai potrivite materiale pentru sezonul rece deoarece permite pielii să respire. Extremitățile se răcesc mult mai repede decât restul corpului și putem să avem dureri mari de mâini și de oase sau mai rău să ajungem până la degerarea acestora. Pentru a evita acest lucru este necesară protejarea mâinilor, picioarelor și a capului cu mănuși și căciulă de preferat din lână sau materiale naturale.


Protejarea pielii

În sezonul rece, pentru față există trucuri care ne pot fi de folos astfel încât pielea să rămână hidratată în orice moment al zilei. Expunerea la frig și aer uscat duce la deshidratarea pielii din cauza umidității sau mai degrabă a lipsei acesteia. Astfel, este utilă folosirea cremelor hidratante sau loțiunilor de corp care conțin uleiuri de argan și cocos și care pot hidrata și calma pielea uscată. Buzele sunt sensibile pe timpul iernii și tind să se crape sau să se exfolieze din cauza temperaturilor scăzute. Prin folosirea balsamului de buze, putem preveni această problemă.


O imunitate puternică

Toată lumea știe că pe perioada iernii apar virozele și virușii care ne pot ataca organismul destul de repede. Tocmai de aceea este necesară creșterea imunității. Întărirea imunității se face prin consumul de fructe, legume, semințe chiar dacă ne rămân destul de puține la îndemână în sezonul rece, prin hidratare ( 2 l de apa pe zi ). Un alt program de creștere a imunității poate fi prin sucurile naturale, bogate în micronutrienti, vitamine și minerale, precizează gsp.ro