Testele se fac în 61 de locații, capacitatea fiind de aproximativ 8.000 de teste, la nivel național.

„Obiectivul nostru este să creştem în continuare această capacitate de testare, astfel încât să putem testa oricât este necesar, conform protocolului, conform procedurii care este reglementată de Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a declarat Ludovic Orban.

Joi, premierul a făcut o vizită la Institutul Cantacuzino, iar la laboratorul de biosecuritate a anunțat că se pregătește producția unui vaccin antigripal, care ar putea ieși pe piață în 2021.

„Practic, mai există un singur echipament lipsă, recoltatorul de lichid alantoid, care se extrage din ouăle embrionare. Odată cu achiziţionarea acestui echipament, se poate trece la pregătirea liniei de fabricaţie, pentru a putea produce din nou vaccin antigripal”, a mai spus Orban, potrivit hotnews.ro.

Încă un proiect al Cantacuzino este și realizarea unui imunomodulator, care reglează nivelul de anticorpi din organism.